Înapoi la știri

Washington, tot mai dezamăgită de conducerea Israelului. Președintele American solicită acțiuni concrete în următoarele ore și zile de la Israel

04 Apr 2024
2 minute min
Cristina Preda
Washington, tot mai dezamăgită de conducerea Israelului. Președintele American solicită acțiuni concrete în următoarele ore și zile de la Israel
Joe Biden discută cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, despre condiţionarea sprijinului american pentru Israel. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că convorbirea telefonică dintre preşedintele american Joe Biden şi premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut loc în contextul unei nemulţumiri tot mai mari a SUA faţă de aliatul său. AFP, citând Agerpres, a relatat că preşedintele american a abordat, pentru prima dată, subiectul condiţionării sprijinului pentru Israel. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe pentru Consiliul Naţional de Securitate, John Kirby, Joe Biden are o nemulţumire tot mai mare faţă de starea de spirit actuală din Israel, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu a rămas tăcut în faţa solicitărilor de a lua măsuri în contextul tragediei umanitare din Gaza. Joi, SUA au cerut Israelului să permită o creştere semnificativă a ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, subliniind că speră să vadă acţiuni concrete în următoarele ore şi zile. John Kirby a precizat că îşi doresc o deschidere a unor noi puncte de trecere şi o reducere a violenţei împotriva civililor şi lucrătorilor umanitari. Atacul israelian asupra unor lucrători umanitari străini din Gaza a stârnit condamnarea guvernelor din întreaga lume. Într-un comunicat, Israel a recunoscut că atacul a fost o greşeală şi că se află în curs o investigaţie a incidentului.
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe